Cella Serghi: Panza de paianjen

Am studiat in facultate, in detaliu, o parte a literaturii romane. Si am avut ocazia sa cunosc o parte din scriitorii care scriu in zilele noastre. Si am iesit dezamagita din aceasta ecuatie, pentru ca mi s-a parut, si din modul de predare, si din materialul studiat, ca literatura romana se indreapta spre un postmodernism silit, care se va adresa doar celor interesati de curent, iar literatura citita de placere, va disparea. Senzatia neplacuta cu care am ramas dupa ce l-am cunoscut pe Agopian nu se va sterge usor. Nu neg ca e un scriitor bun, citit, recomandat si recomandabil, dar omul Agopian este, dupa cum l-am vazut eu, anti-eroul oricarei carti. Un vesnic revoltat, un om vulgar (si da, stiu ce sunt estetica uratului si realismul…), un om care intr-o clasa de 50 de locuri in care erau inghesuite 300 de suflete a fumat 2 pachete de tigari fara filtru in 2 ore in conditiile in care a fost rugat sa o lase mai usor…Dupa mine, literatura este importanta in masura in care exista oameni sa o citeasca, oameni comuni, nu specialisti care sa numere frecventa cu care autorul foloseste interjectii…Cu aceste sentimente, mi-a cazut in mana “Panza de paianjen” de Cella Serghi. O carte care ( de ce nu ma mir oare) nu se studiaza in scoala sau facultate. O carte care a fost asemanata la momentul aparitiei cu “Pe aripile vantului”. Nu am citit-o pe nerasuflate ca sa aflu ce se petrece pe firul epic al povestilor de dragoste, ci am citit-o pe indelete, am analizat si rascitit fiecare paragraf si fiecare descriere. As spune ca este un bildungsroman, pentru ca personajul principal se maturizeaza si devine femeie sub ochii nostri. Diana Slavu (oare ce alt nume s-ar fi potrivit acestei fete, in afara de “Diana”?) este o fata saraca, care prin lupta ei si a parintilor reuseste sa termine facultatea de drept (iar la momentul respectiv, cand o fata trebuia sa aiba 8 clase, cursuri de pian si sa stie sa faca bezele, sa ai o facultate era ceva pentru o fata). Exista in aceasta carte pagini intregi de descrieri, descrieri de peisaje, de sentimente, de situatii…Mi se pare uimitor cat de vii par aceste descrieri, mai ales comparandu-le cu unele descrieri din literatura romana, care te trimit direct la somn. Multa lume bate moneda pe faptul ca acest roman ar fi unul autobiografic, dar acest aspect mi se pare neglijabil in situatia in care i-ar diminua meritele scriitoarei, pentru ca marele ei talent este felul in care scrie, si nu ceea ce scrie (desi povestea este remarcabil de frumos structurata). Mi-a placut la nebunie portretul facut tatalui Dianei, ori de cate ori recitesc pasajele respective imi dau lacrimile. O admir pe scriitoare pentru dramul bine gandit de feminism insuflat in aceasta carte, pentru ca fara a exagera, transforma acest personaj intr-un simbol al femeii independente, femeie care poate avea o cariera de succes, care poate fi necasatorita ( cazul autoarei) sau divortata ( cazul Dianei), care isi poate sustine financiar parintii. Nu vreau sa fac un rezumat al cartii, tocmai de aceea imi povestesc impresiile si nu intamplarile din carte, insa in masura in care aveti timp si nu ati citit cartea, va indemn sa o luati si sa incercati sa o cititi, pentru ca veti pierde probabil cateva ore, dar veti castiga o lectura exceptionala.

Comments

comments

Camelcutza

14 Comments

  1. Chiar mi-a placut articolul tau. Am si eu acasa aceasta carte dar n-am citit-o pana acum. Saptamana viitoare cu siguranta o voi citi, mai ales ca nu voi avea acces la net acasa 😛

    In legatura cu literatura, iti impartasesc pe deplin parerea – calitatea literaturii se masoara in numarul oamenilor care o citesc.

    Constat cu tristete ca nu prea am ce citi din literatura contemporana… cu mici exceptii multe carti sunt insipide si adormitor de plictisitoare. Si atunci ma intorc tot la clasici.

  2. @Clarra: tare mult ma bucur ca te-am convins, tocmai de-asta am scris postarea pe un blog de beauty, pentru ca sunt multi oameni care sunt dezamagiti ( pe buna dreptate) de literatura de astazi. Daca m-ar ruga un strain sa-i recomand o singura carte din literatura romana, asta ar fi (excluzand poeziile lui Arghezi si Bacovia care, traduse, nu ar fi la fel).

  3. Multumim pentru recomandare. Mi-ar placea sa stiu de ce ti se pare numele Diana potrivit. Observ ca ai studii in domeniu si mi-ar placea sa stiu asta pt ca e numele meu si nu l-am analizat niciodat “literar”

    pup

  4. @Diane: nu e vb de studii de lit, e vorba de faptul ca e zeita vanatorii la romani, mi se pare o dualitate frumoasa, ca e o reprezentare a fortei, dar totusi ceva frumos si feminin

  5. Atat de mult mi-a placut “Panza de paianjen” incat am citit-o de 3 ori. Prima data pe nerasuflate si nu am dormit o noapte ca sa pot termina romanul; a doua oara am citit-o asa cum zici si tu – pe indelete sa ma pot bucura de descrieri iar a treia oara am citit-o dupa mai multi ani, pentru ca mi-era dor de mare, de vantul din Mangalia si de Diana Slavu.

  6. 😉 este a 4 oara cand cineva spune despre acest roman drept o carte care ar trebui citita.
    ma gandesc sa o citesc 😉
    stie careva daca Panza de Paiainjen – Cella Serghi este disponibila si pe internet ?

  7. @keltoighost: editia din poza este cea cu Jurnalul National, a aparut in ultimele 6 luni, cred. Am o mare problema cu cuantificarea timpului…dar cred ca poti gasi cartea si in alte editii, eu am gasit-o intr-o editie diferita la diverta.

  8. Păi da, ştiu că e de Jurnalul. I-am ecunoscut genul de copertă.
    Am tot urmărit jurnalul… şi n-am fost pe fază când a apărut. De asta eram curioasă.

  9. Am primit si eu cartea. Cum termin sesiunea cum incep sa devorez carti din lunga mea lista de lectura – care asteapta cuminte sa renunt la cartile de relatii publice si publicitate.

  10. Mi-a placut la nebunie articolul asta Camelcutza!!! Eu de obicei citesc ce-mi pica in mana si de multe ori am fost dezamagita de carti cu nu’s cate premii…Panza de Paiainjen arata promitator si am comandat-o deja 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *