Dezamagirile cosmetice din 2011

Am vazut ca toata lumea face liste cu preferatele din 2011, m-am gandit sa fac si eu acest lucru, dar momentan cred ca e mai interesant sa barfim un pic produsele pe care le consider dezamagiri, incercate in anul care aproape a trecut.

  • o sa incep lista cu deodorantul Balea Stick Sensitive. Am tot cautat un deodorant fara aluminiu care sa fie bun, si l-am incercat si pe acesta.Pentru 7 lei cat am dat pe el, nu pot sa zic ca e o mare pierdere, dar va avertizez ca dupa 4-5 ore incepeti sa transpirati serios, axila nu este niciodata uscata si protectia in cazul in care mai si mergeti la sala e cam zero.
  • gelurile de dus Avon Senses: sunt mereu tentante, ca sunt la promotie cam tot timpul.  3 am incercat pana acum, si mi-au lasat impresia de detergent parfumat: usuca pielea, nu o hidrateaza deloc, mie efectiv imi provoca portiuni mari de “uscat”, mai ales pe picioare si pe maini. Si pielea corpului meu e normala, nici macar uscata nu e.
  • samponul uscat Balea: poate daca nu as fi incercat Batiste si Swiss O Par inainte, nu as fi fost asa de pornita impotriva lui, dar la mine nu a avut niciun efect, ba chiar mi s-a parut ca mi-a incarcat si ingrasat parul mai tare. Eu va recomand samponul uscat Swiss O Par, tot la DM il gasiti si e mult mai bun (si un pic mai scump, parca 12 ron).
  • cremele Clinique de fata: 3 am incercat, fiecare m-a umplu de cosuri. E un ingredient comun acestor creme care nu-mi prieste deloc….
  • produsele din setul cadou de la Bamboo: am primit un astfel de set de la prietenul meu, care e un dragut dar nu prea le are cu cosmeticele. Gelul de dus mirosea urat, crema de corp la fel si ambele erau intr-un recipient care putea fi convins sa picure un pic de produs doar cu ciocanul. Plus ca un astfel de set mai si costa 30 de ron sau mai mult. Nu mai stiu ce aroma aveau produsele mele, ceva fresh in orice caz, dar le-am aruncat dupa prima folosire, mai ales ca si gelul de dus si lotiunea de corp mai mult uscau pielea ….
  • fondul de ten L’Oreal Infailible Anti fatigue: oxideaza pe tenul meu ceva de speriat, plec de acasa normala si ma intorc portocalie. Cred ca ar trebui sa ma dau cu el pe tot corpul ca sa nu am dare de “fake tan”. Si mai costa si vreo 50 de ron.
  • parfumurile unboxed de pe Strawberrynet.com: am luat un astfel de parfum de la ei, tentata de reducerea mare. Pe langa faptul ca are o culoare diferita de pozele de pe net si de testerul vazut in magazin, mi se pare ca rezista pe piele mai putin decat un parfum obisnuit (cine stie cat l-or fi tinut “unboxed”). 
  • creionul de buze retractabil de la Avon: e atat de uscat ca ma ustura buzele cand incerc sa il aplic…. 
  • quadul MAC A Tone Grey: daca nu l-as fi luat la reducere, cred ca cei de la MAC ar fi primit un mail de la mine cu urari numai una si una! Tare nepigmentate sunt culorile, si la pretul pe care il are, va puteti lua 3 trio-uri dementiale de la Seventeen!

Sper ca lista mea sa va fie de folos, si va doresc un An Nou frumos si fericit!

Aveti si voi produse care v-au dezamagit in anul ce a trecut ? Va astept cu drag comentariile :).

Comments

comments

Camelcutza

8 Comments

  1. In primul rand, “La multi ani!”, evident si un an nou asa cum ti-l doresti.
    Ma bucur ca ai postat lista ta cu dezamagiri cosmetice, pentru ca, de multe ori, ma oftic ca nu imi permit nu stiu ce produse cosmetice.Asa, uite ca fardurile MAC nu sunt toate cine stie ce si cremele Clinique nu fac bine oricui. Pana la urma, se confirma ca brandul nu e mereu o certitudine a calitatii.

  2. La multi ani! Un an 2012 plin cu sanatate, bucurii si dorinte implinite! Multumim de review, cu o parte sunt in asentimentul tau,Avon, Bamboo – m-am lasat de mult de ele … pe celelalte nu le-am testat.

  3. La multi ani! Sa-ti aduca noul an bucurie, santate si impliniri pe toate planurile!

    Cat despre aceasta ultima postare, o sa incerc eu sa “reabilitez” putin gelurile de dus Senses – care mie imi plac mult! Si mie mi se pare ca usuca putin pielea (nu mai tare insa ca alte geluri de dus incercate), dar parfumul lor e pentru mine un adevarat rasfat! Intotdeauna mi-am ales gelurile de dus si spumantele pe baza aromei si nu a proprietatilor..poate fac rau…
    Si samponul uscat Balea mi-a placut, dar in acest ultim caz marturisesc ca nu am incercat alte firme, dar ca in cazul meu si face treaba si prelungeste durata intre spalari cu o zi. Insa cand se termina sigur incerc si recomandarea ta!
    Multumim pentru un an minunat! Sarbatori fericite!

  4. Pe mine m-au dezamagit doar produse pentru par : TRESemme, Manufaktura, Tony&Guy…
    Si medalia de aur o primeste demachiantul de la Gerovital, din gama cu floare de colt…
    La multi ani si multe cosmetice in 2012! 🙂

  5. Chiar eram curioasa cum e fondul de ten de la L’Oreal si chiar m-am bucurat ca am dat intamplator peste postarea ta :).

    Eu as adauga la lista, samponul Manufaktura cu bere… a inceput prin a fi un sampon decent/bun si a finalizat prin a-mi usca si deteriora parul. De asemenea, masca Avon Planet Spa – Japanese sake and rice se comporta foarte dur cu tenul. Este o masca exfolianta, iar in momentul indepartarii ustura groaznic si in urma ei raman iritatii si bubite.
    Doar aceste doua produse imi vin in minte pe moment… but it’s better than nothing :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *